Marea Neagră - Pontus Euxinus - Lacul Negru

Cuprinși de nostalgie, astăzi vrem să vă povestim din nou despre istoria Mării Negre.

Marea Neagra este o ramasita a Marii Sarmatice si prezintă mai multe aspecte unice in lume. Este o mare din bazinul atlantic, aflată între Europa si Asia. E legată de Marea Mediterana, prin Stramtoarea Bosfor în Marea Marmara si prin Stramtoarea Dardanele în Marea Egee. Prin Strâmtoarea Cherci se ajunge în Marea Azov.

Marea Neagra are o intindere de 413.000 kmp. Mareele sunt practic inexistente, avand o amploare de numai 12 cm. În această mare se varsa mai multe fluvii si râuri, cele romanesti mai importante fiind Dunarea si Nistru.

Pornind chiar de la imaginea ei – mare întunecata, amenintatoare si furioasa – Marea Neagra are o zestre mitologica extrem de bogată, care îi leaga trecutul de Potopul lui Noe, de Atlantida, de fapturi legendare, precum Sirenele, Vidrele ori Sorbul Marii. Povesti vechi de sute de ani, care au incitat, deopotriva, interesul învatatilor antici, dar si al istoricilor de azi .

Ca si Atlantida, potopul biblic a fost rand pe rand “plimbat” de ipoteze prin tot felul de locuri. Nu e de mirare, avand in vedere vecinatatea Muntelui Ararat cu Marea Neagra, ca sunt cercetatori care cauta aici ramasitele celebrei Arce a lui Noe. Astfel, fiindca mai exista un munte cu numele de Ararat, in apropierea orasului rusesc Ghelendjik, la tarmul Marii Negre, unii arheologi ruși sustin că acolo a fost ultimul refugiu, dupa Biblie, al oamenilor si animalelor care au fugit din calea Potopului. In Vechiul Testament e descris Muntele Ararat, ca ultima destinatie a Arcei lui Noe, munte ce se scufunda apoi in “Lacul Negru”, care dupa aceiași arheologi ar fi chiar Marea Neagră.

Ipoteza nu este atat de fantastică, pe cât ar părea la prima vedere, fiind sustinuta si de datele privind un potop adevarat, la sfarsitul erei glaciare, care ar fi dus la revarsarea Marii Mediterane peste istmul ce a devenit apoi Stramtoarea Bosfor-Dardanele, intr-o zona depresionara, unde se afla un lac imens de apa dulce, devenit mai tarziu Marea Neagră.

In legendele romanesti, Vidra sau Iuda e un duh maritim si locuieste in fundul Marii Negre, intr-un mare si frumos palat, si de acolo carmuieste Imparatia Pestilor. Toti pestii asculta de el. Palatul lui se afla in locul numit Vidros si e cel mai adanc loc al marii, ca de la cer la pamant. Acolo sunt pesti cata frunza si iarba.

Conform mitologiei grecesti, zeita Thetis l-a rugat pe zeul marii, Poseidon, sa ridice o insula în Marea Nea­gra pentru eroul razboiului troian, fiul ei, Ahile.

Men­­tionată pentru prima data în anul 777 î.Hr., aceasta ar fi fost Insula Serpilor. Arctinos din Milet are un poem epic despre razboiul troian, în care men­tio­neaza faptul ca ramasitele pamântesti ale lui Pa­trocle si ale lui Ahile ar fi fost aduse de Thetis în aceasta regiune si ase­zate, spre pas­tra­re si vene­rare, în­tr-un sanctuar.

Alte surse precizeaza în­sa ca adevaratul sta­pân al Insulei Ser­pilor era, de fapt, zeul Poseidon, stapânul apelor, în cins­tea caruia fusese ri­dicat pe insula un al­tar.

În urma unor sapaturi facute în secolul al XIX-lea, pe insula au fost descoperite, în­tr-ade­var, ruinele unui templu patrat, de dimen­si­uni foarte mari, o latura a acestuia ma­surând 29,8 metri.

Blocurile mari de piatra ale zidurilor fusesera faso­na­te din calcar, pentru a avea culoarea alba. Constructia avea numeroase ca­me­re, dintre care una era destinata sacrificiilor si ofrandelor oferite în onoarea lui Poseidon, iar o alta, era des­tinata ritualului oracolului. Marii „raportori” ai anti­chitatii, Strabon, Ovidius si Ptolemaios, mentioneaza toti acest templu în scrierile lor, notând ca getii pontici respectau zona ca pe un loc sacru.

Cu gândul la mare și la voi punem treptat la cale un nou sezon estival plin de surprize plăcute și lucruri frumoase !